A cumparsita hè a storia di un miraculu, di l’effetti prodigiosi di a musica nantu à a cuscenza. Una storia struggente di Ghjuvan Paulu Casta.

Par : Ghjuvan Paulu Casta

A mo corcia di mamma hà finitu a so vita in una casa di riposu, ùn hè ch’ella era tantu vechja ma ùn pudia più stà sola in casa soia, avia a famosa malatia chì impaurisce tuttu u mondu è chì vi face perde a memoria è u restu.

Era diventata magra magra cum’è un chjodu, ùn li restava chè a pelle è l’osse, ùn pudia più marchjà ne tene arritta, era sempre in lettu o attaccata nantu à un futtogliu ch’ella ùn caschessi. Ùn risicava di cascà chì ùn si muvia tantu. Ùn era una vita, ma per disgrazia era cusì ch’ella finia a soia. Ella chì avia strazziatu tutta a so vita, avà strazziava a so morte.

Mancu  una parolla

Andavamu spessu à vedela per pruvà à dalli appena di ricunfortu, ma sè i primi mesi pudiamu un pocu discutà, prestu ùn hà più pussutu parlà, ella chì avia parlatu tant’è più tutta a so vita, avà mancu  una parolla, si vedia in i so ochji frusti, mezzi chjosi ch’ella vulia dì qualcosa, dicci u so amore di sicuru, ma pensu ch’ella vulia dì : lasciate mi parte, ùn mi lasciate finì cusì, avà per mè hè ora ch’ella finisca, hè ora di tira l’anchetta, avete tamanta pena di vedemi in stu statu, ùn sò più quella chì avete cunnisciutu.

Hè vera chì a povera avia bellu scambiatu, è ch’ella seria megliu quassù chè quì.

Ella, era cum’è petrificata nantu à u so futtogliu, senza parlà, podassi stava cusì per dì, andate puru, lasciate mi core, ùn venite più à vedemi, à favvi penseri, à pienghje, andate à ride è à cantà, andate à vive.

Li accendiamu a televisione, ma ùn la guardava, podassi a sentia, ùn si sà.

Per u duttore a vista ci era sempre è po pudia sente, ma ciò ch’ella risentia, nimu ùn la pudia dì.

Eiu li parlava, li cuntava a mo vita, i mo figlioli, u figliulinu ch’era natu pocu fà è ch’ella ùn cunniscia, ancu sè li facia vede qualchì ritrattu. Li ramentava tutti i belli mumenti passati inseme tanti anni fà.

Avia tanti rigreti, li averaghju datu abbastanza amore quandu ci vulia, li averaghju mustratu cum’è lu ci vulia ?

Ci hè statu un miraculu

Li aviamu cumpratu un postu per sente a radiu pensendu chì podassi un’infurmazione, una canzona, una musica o ùn sò cosa a ferebbe reagì.

Ma era sempre quì, pusata, senza movesi, cum’è una statula. È noi sta statula a vidiamu strughjesi pocu à pocu.

È po un ghjornu ci hè statu un miraculu, o, micca unu di quelli maiò chì facenu parlà a terra sana, innò, ghjustu un picculu evenimentu chì per noi hè statu miraculosu.

Un dopu meziornu era andatu à vedela, cum’è di solitu era in u so futtugliacciu, immobile, ùn m’avia mancu guardatu, sempre u so sgardu spentu, persa in u so mondu. Li parlava, li cuntava a mo vita, ciò ch’ellu si passava in paese è à un mumentu datu, u so capu s’hè pisatu, i so ochji grisgi si sò aperti è aghju vistu in u so sgardu una stella, cum’è s’ella mi ringraziava. Ma, ringraziammi di cosa, ch’avia dettu di speziale, era persu, ùn sapia più ne chì fà ne chì dì. È mi sò accoltu chè in fattu, a radiu era sempre accesa, è ci era un’emissione cun vechje musiche per ballà, « a cumparsita » frà altru.

Chì ricordi sti vechji « tango » avianu svegliati ? I so primi balli di giuvanotta, u so primu innamuratu, u scontru cun u so prumessu sposu o un’altr’affare ?

Un surrisu chì hà schjiaritu u so visu

U lindumane eccu chì m’affaccu cun un arnese per sente i picculi dischi è trè dischi di « tango è passo ». L’imagine di i ballerini nantu à i dischi ùn l’anu fattu reagisce ma à e prime note, cum’è u ghjornu scorsu, a mo mamma s’hè svegliata, hà apertu dui grandi ochji è ascultava ste musiche è possu dì ch’ella sentia bè, chì trà duie canzone paria persa, girava u capu à diritta à manca circhendu a muscica. È cusì, tutti i ghjorni li faciamu sente ste vechje musiche di Spagna è d’Argentina.

Un ghjornu aghju ancu pussutu mettela ritta nantu à i poveri peducci magri, è tenendu la appena, ch’ella ùn caschessi, avemu fattu nice di ballà. È aghju vistu un surrisu chì hà schjiaritu u so visu, ùn avia più surrisu dapoi mesi è mesi.

Quandu ne aghju parlatu à u duttore ùn m’hà tantu cridutu, ma hà dettu : « pruveremu a musicaterapia, podassi li ferà prò ». Hè venuta una spezialista di st’affare ma ùn dava nunda, mamma ùn reagia micca à ste musiche fatte apposta per appacià o stimulà i malati. Aghju prestu capitu ch’ùn era a musica stessa chì a facia reagì ma u ricordu di ste musiche, ciò ch’elle li ramentavanu, podassi i famosi balli di tandu.

Da leghje ancu : “Ci n’arricurderemu” di Pasquale Baldovini

U so innamuratu di l’epica

Chjachjarendu in paese cù una di e so vechje cumpagne chì mi dumandava nutizie, aghju imparatu chì a mo mamma ballava veramente bè è chì à i balli tutti i giuvanotti a guardavanu cun ammirazione, è po ci era un certu Ghjiseppu Maria, u so innamuratu di l’epica. Eiu ùn ne avia mai intesu parlà, ma mamma ùn si n’era micca scurdata postu chì u mo fratellucciu si chjama cusì. Mi hà spiegatu chì eranu sempre inseme ma a mo caccara ùn vulia sente nunda chì ellu ùn avia situazione, allora u poveru giovanu era partutu à diciott’anni in Marseglia à circà travagliu è s’era stallatu culà è ci avia fattu a so vita, ùn era mai più rivenutu in paese. Pare chì per a mo mamma era statu una calamità è avia tantu pientu.

Ma in fin di contu ancu ella hà avutu una bella vita finu qualchì mesu fà.

Hè vera chì, si ste musiche li ramentavanu vechji ricordi, mi sò prestu accortu chì ghjera a canzona « a cumparsita » chì li facia u più effettu, ùn pensu micca ch’ella capia e parolle spagnole, ne avà ne à l’epica, ma sta canzona chì dice :

« sè tù sapessi chè sempre, in l’anima meia, tengu sta tenerezza ch’avia per tè. Sappia chì ùn mi sò mai scurdatu di tè, ritruvendu u passatu, ti ricurderai di mè... », era quella chì a cummuvia u più.

Ma ùn era ch’illusione

Durante qualchì settimana ci hè statu un miraculu, paria chì a mo mamma ripigliessi un pocucciu fiatu, a mettia appena arritta, pruvava à falla cantichjulà cun mè, ma ùn era ch’illusione è ùn hà duratu chè quant’è u pane caldu. Prestu s’hè lasciata andà, ùn s’hè più aisata, stava agrunchjata in fondu di u so lettinu è pianu pianu si n’hè andata.

Spergu chì sti ghjorni passati à sente ste musiche li averanu riscaldatu u core è ch’ella serà partuta appaciata.

È oghje, parrechji anni dopu, mi ferma sempre impressu u visu di a mo mamma sentendu sta canzona, è di tantu in tantu m’ascoltu sta Cumparsita.

Laisser un commentaire

Votre adresse e-mail ne sera pas publiée. Les champs obligatoires sont indiqués avec *